Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei gasi o cale. Daca nu vrei, cu siguranta vei gasi o scuza. (Frank Banks)

marți, 27 decembrie 2016

Cura fara mancare si doar cu apa


Cura fara mancare si doar cu apa 

Este o inscriere cuneiforma egipteana din jurul anului 3800 BC care spune asa:

"People live on ¼ of what they eat, on the other ¾ live their doctors"

adica:

" Oamenii traiesc doar cu un sfert din mancarea pe care o consuma in fiecare zi, cu restul de trei sferturi traiesc doctorii lor" 

Ce inseamna cura fara mâncare si doar cu apa

Cura fara mâncare si doar cu apa este procesul prin care cineva se abtine de la consumul de alimente si/sau apa pentru o perioada de timp. La postul doar cu apa, nu se consuma absolut nici un aliment sau substanta care are calorii dar poti bea cata apa doresti. In afara de postul cu apa se mai poate face o cura doar cu suc natural de fructe/legume, cura in care se consuma doar suc de fructe sau sucuri de legume.

Update:  Resurse si studii despre cura doar cu apa " Water Fasting"

David Sinclair -Ted Talks- despre imbatrinire si fasting



Peter Attia  Ted talk 

Extended daily fasting overrides harmful effects of a high-fat diet: Study may offer drug-free intervention to prevent obesity and diabetes
Fasting triggers stem cell regeneration of damaged, old immune system
http://news.usc.edu/63669/fasting-triggers-stem-cell-regeneration-of-damaged-old-immune-system/
Effect of intermittent fasting and refeeding on insulin action in healthy men
http://jap.physiology.org/content/99/6/2128
Fasting: Molecular Mechanisms and Clinical Applications
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1550413113005032
The effects of intermittent or continuous energy restriction on weight loss and metabolic disease risk markers: a randomised trial in young overweight women
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3017674/


Important de retinut este ca aceasta cura NU TREBUIE CONFUNDATA cu infometarea, proces prin care cineva sufera din cauza lipsei nutritiei, mineralelor si a vitaminelor.
In timpul acestei cure, corpul transforma grasimile disponibile deja in corp in energie asa ca vitaminele, mineralele si acizii grasi sau proteinele sunt preluate direct din corp fara o sursa externa.
In timpul infometarii, corpul nu mai are rezerve de grasime pentru a le transforma in energie (infometarea intervine undeva pe la sub 5% grasime corporala).  Din momentul in care rezervele de grasime sunt terminate, corpul incepe sa consume din muschi si organe.
Carrington, precum si alti cercetatori precum A.J.Carlson considera ca o persoana normala poate rezista fara mâncare in jur de 40 de zile.
Poate va intrebati cum reuseau si cum inca reuessc  atat calugarii tibetani cat si calugarii sau pustnicii sa reziste fara mâncare o perioada de 40 de zile.  Corpul uman se regleaza exceptional si indata ce este lasat fara o sursa externa de energie, recurge la parghii interne, precum metabolizarea grasimilor cat si a rezidurilor din celule ( ex: bacterii, virusi, elemente nefolosite) pentru a contracara acest deficit.
Ce beneficii ar putea avea cura fara mâncare si doar cu apa?
1.     In primul rand si cel mai evident este slabitul. Este adevarat ca prin aceasta cura, la inceput pana cand se intra in starea de ketoza sau consum exclusiv al grasimilor, o foarte mica parte din masa musculara este consumata pentru energie, dar asta se intampla doar in primele 3-4 zile de la inceperea curei.
2.     Arderea grasimilor
3.     Un mod natural de vindecare a corpului. Corpul are o foarte mare capacitate de a se vindeca singur, si cred ati vazut ca de multe ori in momentul unei boli, fie ea si o simpla raceala, apetitul scade vertiginos si foarte brusc. Asta este din cauza ca organismul nostru intra intr-o stare de curatare si un proces de vindecare.
4.     O reorganizare mentala. In timpul curei o parte din neuroni se reorganizeaza si capata alte conexiuni datorita „stresului continuu” si redaptarii la obtinerea de energie din alte surse decat cea predominanta externa.
5.     Curatire fizica a corpului de virusi, bacterii daunatoare, curatarea aparatului digestiv
6.     O relatie mai clara intre ce maninci/ de ce maninci/cand trebuie sa maninci
Ultimul punct de pe lista, relatia cu mancarea este foarte important pentru mine intruct tot timpul am fost o persoana „mancacioasa” mai mult de placerea gustului decat de foame.
Dupa aceasta cura imi dau seama ca de fapt cand maninc nu imi este neapart foame in adevaratul sens al cuvantului si ca poate maninc si emotional. De cele mai multe ori se intampla sa maninc pentru ca asa m-am obisnuit, nu de foame si de foarte multe ori maninc si alimente fara nutrienti, alimente goale.
Adevarata foame nu este de fapt ce credem noi, semnalul ca avem stomacul gol sau durerea in stomac (care de fapt provine de la alte probleme mai grave). Foamea adevarata se simte, din ce am citit in gat cumva ci nicidecum in stomac.
Cat ar trebui sa tina o cura cu apa?
Un om sanatos poate sa reziste peste 40 de zile doar cu apa, iar dus la extrem se apropie de 80-100 de zile. In momentul in cre este suficienta grasime in corp, acesta nu va apela la consumul muschilor sau a calciului din oase.
Corpul isi preia energia din urmatoarele surse: (din ce am citit, intrucat nu sunt nutritionist sau am studii care sa confirme acest lucru)
a.     Mancarea din fiecare zi care se transforma in glucoza care fie este folosita pe loc fie este depozitata ca rezerve de grasime
b.    Glicogen din ficat in cazul in care corpul are nevoie de energie rapida sau atunci cand nu consumam alimente pana la  8 ore. Glicogenul din ficat ne ajunge ca energie in jur de 12 ore, in functie de activitatile pe care le desfasuram
c.     Glicogen din muschi. Dupa glicogenul din ficat corpul recurge la glicogenul din muschi, deoarce este cea mai rapida forma de energie, inainte de proteina si apoi grasimi. Ca erzerve de glicogen in muschi, avem aproximativ 2000-2500 calorii, adica pe undeva pe la maxim 2 zile in functie de activitatile pe care le facem. Dupa epuizarea resurselor de glicogen din muschi corpul recurge la ketoza.
d.    Ketoza. In momentul in are corpul realizeaza ca resursele rapide s-au terminat, atunci apare fenomenul numit ketoza, adica un proces de ardere a grasimilor din stratul adipos ( stratul pe care vrem cu toti sa il dam jos, abdomen, piept, coapse, spate). Procesul se numeste rationalizarea proteinelor, deorece corpul realizeaza ca pastrarea muschilor si a organelor este esentiala pentru supravietuire. Acest lucru se intampla atata timp cat avem rezerve de grasime, undeva pe la 5-7%.
e.     Infometarea ( care duce la moarte daca este sustinuata). In momentul in care rezervele de grasime s-au terminat corpul recurge la proteina din muschi si organe si la calciul din oase.
Din aceste motive o cura de cateva zile( pana in 4 zile) are un beneficiu scazut raportat la consumul muscular de la inceput.
Intr-o cura de la 10 zile in sus, corpul intra in starea de autoreglare, in care sunt procesate si elemente mai putin benefice din organism, sau chiar daunatoare precum virusi si bacterii.

Este cura cu apa sigura?

Cele mai multe reactii sau impotriviri vin dintr-o frica exacerbata ca te poti imbolnavi sau si mai rau…sigur o sa mori daca nu maninci. Media, conglomeratele alimentare au creat o sperietoare in care daca nu consumam numarul de calorii recomandat (dupa cum se vede pe toate etichetele in jur de 2000 de kcal) ni s-ar putea intampla ceva ireversibil.
Pentru un om sanatos cura fara mâncare si numai cu apa reprezinta o cale naturala de a curata corpul si de a da o pauza de refacere.

Se poate face sport in timpul curei?

Datorita faptului ca organismul nu mai are acces la energie externa, activitatile fizice pot fi limitate si chiar asa e si recomandat. Din ce am citit unii prefera sa nu faca absolut nimic, altii activitati fizice usoare.
Este bine sa se faca plimbari astfel incat sistemul vascular si limfatic sa ramana cat mai activ. De asemenea plimbarile ajuta si la mentinera unui tonus muscular si o stare fizica buna.

Intreruperea curei…cum?

Ziua 1 (prima zi dupa) : pepene verde, cantalup, para, papaya sau orice fruct zemos, fie piure fie suc direct presat.
Ziua 2 (a doua zi dupa) : pepene verde, para, papaya sau orice fruct zemos, fie piure fie suc direct presat.
Ziua 3 (a treia zi dupa) : in functie de cum s-a comportat organismul in cele 2 zile, se poate introduce supa usoara, clara, sau un piure de legume.
Ziua 4 (a patra zi dupa) : se pot introduce si mancaruri acide, fara grasime.
In principiu, la inceput se introduc alimente care sunt usoare pentru sistemul digestiv. Ca si regula se introduc alimente in ordinea: fructe-legume-legume gatite-lactate-oua-carne.
Resurse pline de informatii:
 Asteptari prima oara cand incerci cura fara mâncare si doar cu apa: Overall ExpectationsCommon Signs | Guidelines on What To Do

Cum sa incepi cura fara mâncare si doar cu apa

Inainte de a incepe, analizati daca este pentru voi, in primul rand, documentati-va si luati decizia singuri. Tot ce am scris mai sus se bazeaza pe ce am citit eu si pe ce cred eu ca mi s-ar potrivi mie. Pentru voi s-ar putea ca acest tip de cura sa nu prezinte interes sau sa fie prea agresiv. Puteti incerca intai mai putine zile, la inceput poate 2-3 zile sa vedeti ce se intampla de fapt, apoi puteti sa il extindeti in functie de dorintele si asteptarile voastre.
Cura fara mâncare si doa cu apa nu este neaparat despre slabit sau despre abstinenta de la orice fel de aliment pentru o perioada stabilita. Cura este despre schimbarea vietii in mai bine, despre redescoperirea alimentelor sanatoase, pline de energie, despre vindecarea emotionala si mentala, despre constientizarea ca mancarea este de fapt un instrument care ne da energie.
Alimentele furnizeaza grasimi, carbohidrati, proteine, fibre si minerale. Nu o sa intru in detalii cum se absorb fiecare si cum se metabolizeaza pentru ca nu sunt nutritionist si mai mult, aceste informatii le puteti gasi usor pe net. Nu toate caloriile sunt la fel. O punga de chipsuri desi are peste 800 de calorii, toate sunt goale fara nici un pic de nutrienti. E ca si cum corpul tau vrei sa fie un Ferrari si ii bagi benzina de cea mai proasta calitate. Oricat de Ferrari ar fi, se strica si nici nu functioneaza la parametri optimi.
Cu toate astea cura doar cu apa este un proces destul de greu de pus in practica, din foarte multe considerente printre care, frica ca ni se poate intampla ceva inreversibil sau sa murim sau sa ne imbolnavim, reactia celor din jur cand le spui ce faci, propria ta frica la cel mai mic semn ca iti e foame, conjunctura in care tii acest post, suportul familiei, etc..
Pentru o cura de succes as mentiona:
1.     Cel mai important lucru- sa stii de ce vrei sa incepi o asemenea cura. Fara obiective clare, la cel mai mic semn ca iti e foame, o sa cedezi presiunii pusa de un creier care nu este obisnuit cu asa ceva.
Eu spre exemplu stiu foarte clar ca vreau sa mai slabesc un pic, vreau sa fac o detoxifierea a corpului, stiu ca vreau sa imi redefinesc procesul de a manca si de a consitentiza ca mancarea este doar un instrument care se poate controla foarte bine si ca mancatul trebuie sa devina un proces de alimentare a corpului cu energie reala, sanatoasa si nutritiva. Un alt obiectiv a fost ca atunci cand voi fi la parinti de sarbatori, sa trec peste toate alimentele, care desi excelente, mi-ar aduce inca cateva kilograme in plus.
Cu atatea ispite pe langa mine, vreau sa le controlez.
Dupa identificarea obiectivelor, si dupa documentarea despre acest tip de cura fara mâncare si doar cu apa, stiu ca obstacole precum ameteala, sau dureri usoare de cap vor fi la ordinea zilei si ca sunt neimportante atata timp cat nu imi produc dureri foarte mari sau ca nu pot sa le suport. La fel ca si in sport unde stiu ca pot duce multa durere si sa continui asa si aici, cred ca voi gasi o cale sa le asimilez si sa ma obisnuiesc cu ele.
2.     Este foarte important sa intri intr-o stare care sa te ajute sa treci peste primele zile, cand foamea va fi foarte pregnanta si constanta si tot felul de pofte iti vor trece prin fata ochilor. Stiu asta din primul meu post, acum 2 ani, cand in a 4 zi nu am mai putut sa rabd si am mancat cateva linguri de salata de Boeuf.
3.     Tine cura cat poti tu. Desi trebuie sa iti predefinesti perioada in care vrei sa tii aceasta cura, este foarte important sa te opresti in cazul in care te simti foarte rau, si aici nu ma refer la o durere de cap sau ameteli cand te dai dimineata jos din pat.
4.     Incearca sa tii cura o perioada mai mare de 7 zile. Cu cat cura este mai indelungata, bineinteles nu dusa la extrem de genul 50-60 zile, beneficiile sunt mai mari. Tineti minte ca in primele 2-3 zile de cura, corpul abia elimina excesul de apa din organism si incepe sa intre in starea de ardere grasimi. Tot in primele zile se consuma si o mica parte din masa musculara si beneficiile sunt minore.
5.     Programul sau periaoda in care se tine cura trebuie sa fie adecvata acestui proces. Fara intalniri de afaceri, sau munca fizica extenuanta, ideal e sa stai acasa in vacanta in nici un caz dus la serviciu in fiecare zi.
6.     Ai incredere in tine si incearca sa iti imaginezi cum ar arata cura pentru tine, sau cum ai simti-o. Majoritatea barierelor pentru o cura reusita sunt de ordin mental sau de ordin social. Prima oara cand am stat 7 zile fara mâncare, doar cu apa, 99% din persoanele pe care le cunosc au luat-o razna si mi-au spus ca asa ceva nu e un lucru bun, ca daca mi se face rau pe strada sau altele si mai grave, etc.. Nu mi s-a intamplat nimc si acum vreau sa stau 20 de zile fara sa maninc. La fel, foarte multi spun ca nu ar avea puterea sa faca asa ceva, ca ei mor de foame dupa o zi, ca se simt slabiti daca nu maninca pana seara. Toate astea sunt in minte. Va spun ca sunt o persoana mancacioasa si din acest motiv am vrut sa fac prima oara experimentul de 7 zile. Asa am crezut si eu ca o sa imi fie extrem de rau dupa 2 zile de nemancat. Nu a fost asa.
7.     Poti sa tii secret daca vrei faptul ca tii aceasta cura. Eu am decis sa spun pentru ca la mine obiectivele spuse cu glas tare ma ajuta sa constinetizez mai bine situatia si sa urmez planul. Poti sa spui persoanelor foarte apropiate dar in general ceilalti te judeca sau au pareri, de cele mai multe ori distorsionate sau poate pur si simplu care nu coincid cu ale tale. In momentul cand incerci astfel de post nu ai nevoie de bariere externe sau prejudecati din partea celorlati. Majoritatea populatiei si aici vorbesc de peste 99% nu este pregatita sa accepte asa ceva. Situatia sociala, modul in care suntem interconectati nu permite acest tip de alegeri decat in cazul in care tu, cel care ia aceste decizii ignori parerile celorlati si ai incredere in tine. Bineinteles ca deciziile trebuie luate responsabil si dupa o analiza anterioara foarte elaborata.
8.     Asa cum am spus cura doar cu apa nu este doar despre slabit. Da, ajuta dar nu considera ca acesta este cel mai mare beneficiu. NU este in inci un caz un remediu impotriva ingrasarii sau obezitatii. Acestea vin din alte procese, mult mai profunde pe care trebuie sa le controlezi sau pentru care trebuie sa gasesti solutii. Da, te ajuta sa slabesti, dar fara un mod de viata sanatos, dupa cura o sa te ingrasi la fel, poate mai mult decat inainte daca nu iti alegi o viata sanatoasa. Intr-adevar aceasta cura te poate ajuta sa identifici de ce maninci ce maninci, cand maninci si cum maninci si te poate ajuta sa gasesti parghiile necesare gasirii unor solutii, dar asa cum am zis depinde doar de tine sa faci asta.
9.     Sfarseste cura responsabil. Cel mai greu este sa iesi din cura si cu cat dureaza mai mult cu atat este mai dificil sa revii la consumul de alimente. Sistemul digestiv este inchis total si totodata foarte sensibil la alimentele pe care vrei sa le reintroduci. Din nou, subliniez faptul ca dupa o perioada indelungata sistemul digestiv nu va procesa mancarea in primele zile asa ca supe clare, fructe moi sunt necesare pentru reintrarea in alimentatie complexa. Sunt oameni care au ajus la spital sau cateva cazuri in care au murit din cauza ca „s-au repezit” la mâncare si tot sistemul s-a blocat.
Deja cand scriu aceste randuri eu sunt in ziua 17 de cura fara mâncare si doar cu apa. Ma simt foarte bine si dupa cum se vede am energie sa scriu coerent aceasta postare. Vreau sa incetez aceasta cura dupa 20 de zile, dar deja nu ma mai gandesc la sfarsit pentru ca am intrat intr-o stare de normalitate as putea sa spun. Pot sa stau la masa, si chiar am stat in ultimele zile cu familia fara macar sa am vreo pofta sau senzatie de foame si corpul s-a obisnuit sa imi furnizeze energie constant asa ca nu mai am „ups and downs” provenite de la nivelul glicemiei in sange sau de la starea de satietate a organismului.
O sa revin si cu postarea cu experienta mea dupa aceasta cura, pentru ca este poate unul din cele mai intense experiente pe care le-am avut si din care deja am invatat mult mai multe lucruri decat din carti si din experientele altora. Fiecare corp este unic si se comporta unic fata de anumite situatii.

Sarbatori fericite!


read more "Cura fara mancare si doar cu apa"

joi, 22 decembrie 2016

Retrospectiva 2016

Multi m-au intrebat sau probabil s-au intrebat ce s-a intamplat cu mine in 2016. Nici un concurs, nimic pe blog, nici macar o alergare amicala asa de amintiri prin parc. Desi initial am tot evitat sa dau detalii, simt ca e momentul sa las in urma tot ce s-a intamplat si sa merg mai departe.
La sfarsitul anului 2015 am avut un accident de munca prin electrocutare. Nu a fost vina mea si nici acum nu se stie ce s-a intamplat de fapt. Ideea e ca in urma accidentului mi-am pierdut cunostinta, am fost internat o saptamana, vreo 4 luni nu am stiut sa vorbesc bine, mana dreapta a avut de suferit destul de mult si nu am putut sa fac nimic cu ea vreo 3 luni. Asta asa pe scurt.
De facut miscare am inceput sa fac prin iulie si la momentul actual, pe partea cu alergatul stau binisor, adica 5min/km sustinut pe undeva pe la 20-25 kilometri, ca mai mult nu am incercat.

Insa la bicicleta si la inot sunt praf. NIMIC.

In 2016 ar fi trebuit sa particip la Celtman, cu intrare garantata, pentu ca facusem deja Swissman si Norseman, dar datorita faptului ca nu am putut, am pierdut aceasta intrare. M-am inscris pentru 2017 dar la loterie, si stiti cum e la loterie, multi intra, dar foarte putini castiga. La fel a fost si pentru mine si din pacate nu am fost selectat.

Tot cautand altceva, am gasit ICON Extreme Triathlon, care este chiar epic si asta va fi focusul meu sportiv pentru 2017. Pe scurt, inot 3.8km la altitudinea de aproape 1900 de metri, in apa de 10-13 grade. Bicicleta 194 kilometri la altitudine medie de 2000 de metri cu diferenta pozitiva totala de 5000 de metri si care trece si prin faimosul pass Stelvio, de 2757 metri si alergare 42 kilometri care are finish la 3000 de metri. Totul in mai putin de 20 de ore.

Daca vreti mai multe detalii, click aici sa vedeti filmul oficial:

Mai am cateva planuri pentru 2017. Daca totul iese bine sa particip si la 7500, sa ajut din nou oameni sa planifice si sa faca primul lor maraton, poate sa termin o mini-carte despre renuntarea la fumat pe care tot o aman de aproape 2 ani si cel mai important sa invat sa ma detasez de mancare.
Eu sunt asa foarte pofticios la orice, de la prajituri la mancare gatita, snackuri, tot ce e de mancare. In ultimul timp tot stand acasa am mancat mult peste ce imi cere corpul de fapt si asta se vede.
Asa ca pe final de an am hotarat sa mai fac un post doar cu apa, de data asta pe o perioada mai mare de 7 zile.
Deja sunt in post sau "water fasting" si am depasit 10 zile. Da, 10 zile de nemancat absolut nimic si baut doar apa. Cum ma simt? Excelent. Cat mai tin acest post? pai daca ma simt bine in continuare, si nu vad in acest moment de ce sa nu ma simt bine, vreau sa inchei dupa 20 de zile.
O sa detaliez toata experienta asta intr-un alt post mai lung si doar despre ce inseamna "water fasting", la ce e bun si ce a insemnat pentru mine aceasta experienta. 

Sarbatori fericite alaturi de cei dragi si sa ne auzim cu bine in 2017.
read more "Retrospectiva 2016"